Partidul Socialiştilor a organizat un Marş al Solidarităţii Sociale la Orhei. Reprezentanţii şi simpatizanţii PSRM s-au adunat în faţa bisericii din localitate şi s-au deplasat pe strada Vasile Lupu, până în piaţa centrală a oraşului. Potrivit unui comunicat de presă al partidului, la eveniment au participat aproximativ 2000 de oameni, transmite Info-Prim Neo. În cuvântul de salut adresat participanţilor la manifestare Igor Dodon, preşedintele PSRM, a menţionat că 1 Mai a devenit sărbătoare datorită manifestaţiilor socialiştilor, acum o sută şi ceva de ani, în America, apoi în Europa. „Deci aceasta este cu atât mai mult o sărbătoare apropiată nouă, Partidului Socialiştilor. Este o sărbătoare care ne reprezintă. Munca, solidaritatea, pacea, traiul decent, protecţia socială – acestea sunt valorile promovate de 1 Mai. Acestea sunt şi valorile promovate de către socialişti. Aceste valori înseamnă progresul pentru ţara noastră”, a spus Igor Dodon. Deputatul şi-a exprimat regretul că astăzi progresul este mai curând un miraj, o ficţiune pentru Moldova şi că au trecut acele vremuri când ţara era numită „livadă înfloritoareˮ. Totodată, Igor Dodon şi-a exprimat încrederea că Partidul Socialiştilor este forţa care poate mobiliza potenţialul ţării pentru a duce Moldova spre progres. La finele manifestării a avut loc un concert la care au evoluat trupele „Millenium” şi „Lume”.