Fracţiunea Partidului Socialiştilor din Consiliul municipal Chişinău a pregătit şi a semnat în componenţă deplină un proiect de decizie cu privire la organizarea unui referendum de demitere a primarului capitalei, Dorin Chirtoacă. Liderul fracţiunii PSRM, Ion Ceban, a spus că proiectul va fi transmis tuturor consilierilor municipali, iar aceştia vor avea posibilitatea să prezinte propriile amendamente şi să-l semneze, transmite IPN:
Liderul fracţiunii socialiştilor în CMC, Ion Ceban, a spus că proiectul de decizie a fost semnat de către toţi cei 19 consilieri PSRM, iar pentru ca referendumul să fie iniţiat este nevoie, în total, de votul a 34 de consilieri.
Ion Ceban a afirmat că în cazul în care nu vor obţine aceste semnături din partea consilierilor, vor merge pe o altă cale şi anume prin intermediul referendumului iniţiat în baza semnăturilor colectate de la locuitori. Potrivit lui, socialiştii sunt gata să creeze un grup de iniţiativă pentru a colecta aceste semnături. „Demisia lui Chirtoacă este un scop nu doar al socialiştilor, ci al tuturor celor îngrijoraţi de soarta acestui oraş”, a menţionat Ion Ceban.
Socialiştii au mai propus ca referendumul să fie organizat concomitent cu alegerile prezidenţiale, adică pe 30 octombrie.
Tot astăzi, socialiştii au părăsit sala de şedinţe a CMC, menţionând că nu vor participa la întruniri dacă toate chestiunile de pe ordinea de zi, cu excepţia celei care vizează regulamentul Consiliului, nu vor fi trimise la reexaminare.