Socialiştii au cerut în stradă organizarea alegerilor anticipate

Simpatizanţii şi membrii Partidului Socialiştilor au desfăşurat astăzi, 16 ianuarie, o acţiune amplă de protest în cadrul căreia au cerut organizarea alegerilor anticipate. Protestatarii au mărşăluit pe străzile capitalei în două coloane spre sediul Parlamentului, unde au declarat că sunt împotriva formării unui guvern şi au cerut dizolvarea Parlamentului, transmite IPN.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că ultimele evenimente din ţară pun serios cetăţenii pe gânduri. „Noi trebuie să dăm jos oligarhii, să mergem la alegeri anticipate. Au mai rămas doar câţiva paşi pentru a elibera Moldova de oligarhi. Suntem foarte aproape de dizolvarea Parlamentului. În aceste zile se decide soarta Republicii Moldova. Suntem categoric împotriva alegerii unui guvern. Noi nu vom participa la şedinţa Parlamentului, unde se va încerca formarea Guvernului. Preşedintele trebuie să semneze doar un singur decret – cel de dizolvare a Parlamentului”, a declarat Igor Dodon.

Preşedintele fracţiunii socialiştilor în Parlament, Zinaida Grecianîi, a menţionat că actualul Legislativ, care a fost ales pe 30 noiembrie 2014, nu a reuşit să unească societatea, să facă legi care să aducă prosperitate. „De aceea, acest Parlament trebuie să plece. Politicienii trebuie să vină în faţa poporului şi cetăţenii trebuie să decidă cine trebuie să guverneze în această ţară. Scopul celor de la guvernare este să-şi umple buzunarele, iar noi nu trebuie să le permitem să facă acest lucru”, a declarat Greceanîi.

Potrivit lui Ion Ceban, liderul fracţiunii socialiştilor în Consiliul municipal Chişinău, oamenii de la guvernare sunt ca o „tumoare pe corpul Republicii Moldova”. „Trebuie o intervenţie imediată care poate fi doar alegerile anticipate. Dacă nu-i terminăm noi, termină ei Moldova”, a declarat Ceban.

Socialiştii au anunţat că luni, 18 ianuarie, se vor adresa Curţii Constituţionale pentru a cere anularea decretului preşedintelui prin care l-a desemnat pe Pavel Filip în calitate de candidat la funcţia de premier.

Tot astăzi, 16 ianuarie, în faţa Parlamentului s-au adunat şi susţinătorii Partidului Politic „Partidul Nostru” pentru a cere organizarea alegerilor anticipate. Aceeaşi solicitare au avut-o şi protestatii din Piaţa Marii Adunări Naţionale, care au participat la acţiunea organizată de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” şi proiectul politic „Platforma Civică Demnitate şi Adevăr”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.