SMURD Moldova va oferii lecții de acordare a primului ajutor calificat în caz de înec

Serviciul Mobil Urgent de Reanimare și Descarcerare din Republica Moldova va oferi lecții de prim ajutor calificat oamenilor care aleg să se odihnească pe plajele bazinelor acvatice din țară. În acest mod, toți doritorii vor putea acumula cunoștințe de acordare a ajutorului în caz de înec sau accidente pe apă. Prima lecție se va desfășura pe plaja lacului „La Izvor”, mâine 18 august, cu începere de la ora 11.00, transmite IPN.

Contactată de IPN, Liliana Pușcașu, ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, a declarat că toți doritorii vor putea învăța de la specialiști care sunt principalele manevre de resuscitare până la intervenția echipei medicale de urgență.

„Ne-am propus să le arătăm oamenilor cum se acordă primul ajutor calificat, deoarece pe plajă, atunci când se îneacă oamenii, alți oameni pot să-i salveze până la intervenția echipelor specializate. Primele 5-6 minute sunt foarte importante și dacă mai multe persoane ar ști cum să acorde primul ajutor calificat am avea mai puține persoane accidentate pe apă sau care se îneacă”, a spus Liliana Pușcașu.

Acțiunea face parte dintr-o campanie de informare a Serviciului Situații Excepționale privind cazurile de înec.

De la începutul acestui an, 77 de persoane s-au înecat, inclusiv 13 minori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.