Smirnov a intrat oficial în cursa prezidenţialelor din Transnistria

Liderul regimului secesionist de la Tiraspol, Igor Smirnov, a intrat oficial în cursa pentru aşa-zisele alegeri prezidenţiale din regiunea transnistreană. Comisia Electorală de la Tiraspol l-a înregistrat vineri, 11 noiembrie, în calitate de concurent electoral, transmite Info-Prim Neo. Agenţia de presă transnistreană Olvia Press scrie în pagina on-line că Igor Smirnov a prezentat o listă cu peste 11 mii de susţinători, care reprezintă 2,8% din numărul alegătorilor. Până acum, în cursă au mai intrat preşedintele Sovietului Suprem, Anatoli Kaminski, Alexei Şevciuk, care s-a aflat anterior în aceeaşi funcţie, şi liderul Partidului Comunist din regiune, Oleg Horjan. Scrutinul urmează să aibă loc la 11 decembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.