Slusari despre contractul de achiziție a gazului: Gazprom discută cu Gazprom

Guvernul ar trebui să participe la negocierea noului contract de achiziție a gazului rusesc și să încerce obținerea unei reduceri pentru Republica Moldova. Este opinia fostului vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, care s-a arătat critic față de decizia autorităților de a lăsa negocierile cu Gazprom pe seama MoldovaGaz. În același timp, fostul director ANRE, Victor Parlicov, credeMoldova va continua să achite un preț preferențial, pe fundalul unei creșteri a prețului gazelor la nivel mondial, notează IPN.

Alexandru Slusari spune că în condițiile în care concernul rus Gazprom deține 50% din acțiunile MoldovaGaz, reprezentanții Guvernului sunt obligați să participe la negocierea contractului de achiziție a gazului și să apere interesele cetățenilor Republicii Moldova.

„Acum Gazprom discută cu Gazprom. Reprezentantul MoldovaGaz, chiar dacă este cetățean al Republicii Moldova, este exponentul Gazprom. Deja avem un prim conflict de interese. În plus, Gazprom este o bâtă folosită în scopuri politice, fiind în totalitate controlată de Kremlin. Pe de altă parte, 35% din acțiunile MoldovaGaz aparțin Guvernului Republicii Moldova. Luând în considerare toată situația creată, Guvernul este obligat să participe la negocierile cu Gazprom. Acolo n-are ce să caute președintele țării, așa cum făcea anterior Dodon. Instituțional trebuie să discute cu multă verticalitate prim-ministrul Republicii Moldova”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De cealaltă parte, fostul director ANRE, Victor Parlicov, spune că prețul pe care îl va achita Republica Moldova pentru gazul rusesc oricum va fi unul preferențial, deși mai mare decât în aceilalți ani. Potrivit lui Parlicov, Republica Moldova n-are altă soluție decât să se adapteze trendului de pe piața internațională.

„Prețul este inevitabil legat de prețul mediu european. Orice alte reduceri care ni s-ar face, va trebui să le compensăm prin concesii pe latura politică. Cu ce s-a terminat asta în Crimeea, când au primit reduceri de 100 de dolari la mia de m3 de gaz? Cu prelungirea contractului de menținere a trupelor ruse. N-avem nevoie de așa ceva. Prețul pentru Republica Moldova va fi unul foarte bun, în comparație cu conjunctura internațională. Asta este realitatea, Guvernul trebuie să asigure acum compensații și să ajute cetățenii care nu vor putea să-și achite facturile integral”, a spus Victor Parlicov.

Anterior, reprezentanții Guvernului au anunțat că nu se vor implica în discuțiile cu Gazprom privind negocierea unui nou contract, prerogativa aparținând MoldovaGaz. Potrivit legii, 50% dintre acțiunile MoldovaGaz aparțin Gazprom, Guvernul Republicii Moldova deține 35,3% din acțiuni, iar 13,4% din acțiuni aparțin regiunii din stânga Nistrului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.