Slovacia oferă burse de studii pentru 6 tineri din Moldova selectaţi prin concurs. Cinci dintre ei vor face studii universitare de licenţă, iar un tânăr va urma studii de doctorat. Bursierii au fost invitaţi joi, 20 august, la un eveniment organizat de către Ambasada Slovaciei la Chişinău în incinta Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, transmite IPN.
Ambasadorul Slovaciei, Robert Kirnag, a comunicat că este al doilea an în care ţara sa oferă burse de studii pentru tinerii din Moldova. În primul an bursierii vor învăţa limba ţării, după care vor urma 4 ani de studii de licenţă sau, în cazul bursierului de la doctorantură, 3 ani. Domeniile de studii sunt: medicina generală, stomatologia, managementul mediului, managementul apei şi relaţiile internaţionale.
Ministrul educaţiei, Corina Fusu, a declarat că prin obţinerea acestor burse tinerilor li se oferă oportunitatea de a descoperi Europa şi a o aduce acasă. Aceste studii le oferă oportunitatea de a acumula o experienţă personală, dar şi pentru ţară, atunci când vor reveni acasă.
Secretarul general al ministerului de externe, Anatol Vangheli, a spus că este o nouă etapă de pregătire profesională a unor studenţi într-o ţară membră a Uniunii Europene. „Ne bucurăm că tinerii din Republica Moldova beneficiază de numeroase oportunităţi de a studia peste hotarele ţării. Vă dorim ca la sfârşitul perioadei de studii pe teritoriul Slovaciei să deveniţi repere în domeniile dumneavoastră de activitate şi să nu uitaţi să reveniţi acasă, în Republica Moldova”, a mai spus Anatol Vangheli.
Anul trecut, Guvernul Slovaciei a oferit de asemenea 6 burse pentru tinerii din Republica Moldova.