Situaţie alarmantă în cazul bolilor diareice acute

Bolile diareice acute (BDA) au cauzat în anul 2005 decesul a 17 persoane, inclusiv a 13 copii în vârstă de până la un an, iar morbiditatea totală prin BDA a crescut cu 24,4% faţă de anul 2004. De asemenea, a crescut numărul izbucnirilor epidemice de BDA, fiind înregistrate 24 de focare, în comparaţie cu 14 focare în 2004, majoritatea în instituţiile preşcolare şi unităţile de alimentaţie publică. Situaţia alarmantă la acest capitol a determinat Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale să anunţe între 1 şi 31 mai o acţiune de combatere a acestor maladii. Conform Serviciului de presă al instituţiei, cauzele principale ale BDA sunt calitatea apei potabile, nerespectarea regulilor procurării, preparării şi păstrării produselor alimentare, a igienei personale, etc. Astfel, în anul trecut s-a creat o situaţie alarmantă la capitolul intoxicaţii alimentare, inclusiv cu ciuperci, fiind înregistrate 126 de cazuri de intoxicaţii alimentare, în care au avut de suferit 286 persoane. Dintre acestea 111 au fost cazuri de intoxicate cu ciuperci, în care au suferit 143 de persoane. Statisticile demonstrează un nivel mai sporit al îmbolnăvirilor de BDA în rândul populaţiei din oraşe, care constituie 55,5%, fiind determinat de factorii alimentari şi hidrici. Pe parcursul anului curent vor fi organizate mai multe activităţi pentru prevenirea BDA şi holerei. La prima etapă, este procurată clorura de var pentru dezinfectarea fântânilor şi reţelelor de apeduct rurale, este asigurat regimul antiepidemic în laboratoarele bacteriologice, se desfăşoară salubrizarea şi igienizarea localităţilor din republică, curăţarea surselor de apă potabilă. Ulterior, vor avea loc diferite activităţi de informare a populaţiei despre masurile de profilaxie a BDA şi holerei, una dintre ele fiind concentrată în luna de promovare a cunoştinţelor medico-igienice în profilaxia acestor maladii, care se va desfăşura în perioada 1-31 mai. În primele 3 luni ale anului curent, în Republica Moldova au fost înregistrate 3055 cazuri de BDA sau cu 200 de cazuri mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2005.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.