Situaţia la capitolul bolilor netransmisibile este mai gravă decât se credea

Rezultatele preliminare ale primului studiu de evaluare a factorilor de risc pentru bolile cronice netransmisibile (STEPS) demonstrează un nivel mai ridicat decât se credea al incidenţei bolilor în rândul populaţiei mature. Solicitat de IPN, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Republica Moldova, Jarno Habicht, a spus că riscurile unor afecţiuni cronice netransmisibile creşte odată cu înaintarea în vârstă, iar cele mai afectate sunt femeile după 50 de ani.

Rezultatele studiului vor fi prezentate în luna mai. Din primele observaţii este clar că situaţia impune intervenţie operativă. Jarno Habicht a precizat că factorii care duc la apariţia bolilor cronice netransmisibile ţin de lucruri elementare precum alimentaţia incorectă, efortul fizic insuficient etc. Chiar şi cel mai nesemnificativ la prima vedere lucru, precum consumul de sare, poate duce la afecţiuni grave.

Studiul a arătat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova consumă în jur de 12 grame de sare zilnic, pe când norma în ţările europene este de doar 2 grame.

Studiul a fost elaborat în perioada octombrie-noiembrie. Circa 6 mii de gospodării, selectate aleatoriu, au fost vizitate de medici. STEPS este o iniţiativă globală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi este efectuat în Republica Moldova de către Centrul Naţional de Sănătate Publică, cu sprijinul tehnic al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.