Republica Moldova se află într-o situaţie destul de gravă, instituţiile statului nu funcţionează, iar riscul de a pierde susţinerea partenerilor europeni este tot mai aproape. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.
Analistul politic Vitalie Andrievschi a prezentat drept exemplu situaţia de la Banca de Economii. „Toţi spun ca s-a furat miliardul, dar nu pot găsi vinovatul. Este foarte dificil să obţii un credit de la o bancă. Solicitarea trebuie să fie acceptată mai întâi de expertul în creditare, apoi urmează comitetul de creditare. Dacă instituţiile statului ar funcţiona aşa cum trebuie, ar începe cu interogarea acestor responsabili până se va ajunge la peştii mai mari. Faptul denotă că instituţiile statului nu funcţionează, în general nu funcţionează statul ca sistem”, a opinat Andrievschi.
Un alt analist politic, Nicolae Chirtoacă, a făcut referinţă la Raportul de Progres al Republicii Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, 2014, prezentat de către şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola. „Raportul lui Tapiola este foarte dur. Partenerii din UE au ridicat tonul şi au perfectă dreptate. Guvernarea de la Chişinău nu a făcut nimic ce ţine de implementarea Acordului de asociere cu UE. Situaţia este foarte gravă, riscăm să rămânem fără susţinerea Europei”, a declarat expertul.
Preşedintele Asociaţiei obşteşti „Institutul de Politici şi Reforme Europene”, Vlad Kulminschi, a declarat că UE nu va mai acorda sprijin financiar pentru Republica Moldova. „Partenerii europeni au rămas dezamăgiţi de modul cum a fost investit Guvernul de la Chişinău. Acum UE a lăsat deschisă doar o mica uşiţă pentru noi. Contextul geopolitic şi anume războiul din Ucraina ar putea să determine UE să mai finanţeze anumite domenii de la noi”, a spus Kulminschi.