Situaţia în domeniul drepturilor omului din Moldova este problematică, Euromonitor

Situaţia în domeniul drepturilor omului rămâne a fi problematică în Republica Moldova, în pofida adoptării mai multor acte normative şi planuri de acţiuni care să schimbe starea de lucruri. Lipsa unui progres vizibil este explicat prin lipsa unor mecanisme eficiente de aplicare a legislaţiei şi de sancţionare a persoanelor vinovate de violarea drepturilor omului. De această părere sunt autorii publicaţiei trimestriale „Euromonitor”, transmite Info-Prim Neo. Experţii Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT) şi ai Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, autorii publicaţiei, consideră că la această problemă sistemică se adaugă şi corupţia în rândul funcţionarilor publici şi a organelor de drept, politizarea instituţiilor de stat, dar şi gradul redus de conştientizare a importanţei drepturilor omului de către agenţii responsabili de realizarea legislaţiei. „Respectarea drepturilor omului este văzută drept o obligaţie şi mai puţin o convingere”, spun experţii. Potrivit autorilor „Euromonitor”-ului, Guvernul a continuat în anul 2011 să îmbunătăţească cadrul normativ privind protecţia drepturilor omului. Au fost adoptate mai multe programe naţionale pentru realizarea prevederilor legislative, însă multe dintre aceste nu au o acoperire financiară clară şi se bazează pe resurse financiare externe. „Contrar angajamentelor asumate şi numeroaselor recomandări ale instituţiilor internaţionale, Republica Moldova nu a reuşit nici în anul 2011 să adopte un cadru regulatoriu cuprinzător, care să includă proceduri eficiente contra discriminării şi să asigure dreptul la despăgubire a victimelor discriminării”, se menţionează în ultimul număr al „Euromonitor”-ului. Guvernul a continuat să întreprindă măsuri pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului, susţin autorii publicaţiei, însă acest proces s-a desfăşurat într-un ritm lent, cu întârzieri sau chiar lipsă de progres în domenii importante precum investigarea şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea cazurilor de tortură în aprilie 2009 şi adoptarea Legii antidiscriminare. Experţii ADEPT şi Expert-Grup recomandă urgentarea adoptării Legii antidiscriminare, care să includă un mecanism eficient de implementare şi de asigurare a drepturilor victimelor discriminării. „Pentru a reduce din tensiunea generată în societate de percepţia Legii antidiscriminare drept lege „pro-gay”, este imperios desfăşurarea în cooperare cu societatea civilă a unei largi campanii de informare care ar prezenta avantajele acestei legi”, susţin experţii. Una dintre recomandări este ca ministerele responsabile şi Cancelaria de Stat să asigure transparenţa în procesul de implementare a planurilor de acţiuni adoptate în anul 2011 care vizează protecţia drepturilor omului în general şi a anumitor categorii de populaţie în particular, prin participarea reprezentanţilor societăţii civile în consiliile consultative de monitorizare/implementare a planurilor de acţiuni şi prin publicarea în termen a rapoartelor de progres anuale. Raportul analitic trimestrial „Euromonitor” este elaborat de către Asociaţia pentru Democraţie Participativă „Adept” şi Centrul Analitic Expert-Grup. Apare cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova în cadrul proiectului „Relaţiile Moldova-UE: Îmbunătăţirea Informării şi Dezbaterii Publice asupra Principalelor Evoluţii”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.