Situaţia în agricultură este complicată, dar nu vom intra în criză, ministru

Situaţia în agricultură este complicată, multe culturi au fost afectate de ger, însă nu vom într-o criză esenţială, dacă nu vor urma alte calamităţi. Declaraţia a fost făcută vineri, 17 februarie, de către ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, în cadrul şedinţei Colegiului ministerului, transmite Info-Prim Neo. Ministrul a menţionat că semănăturile au fost afectate nu doar de ger, ci şi de seceta care a precedat vremea rece. Circa o treime din suprafeţele cu semănături au avut de suferit. Chiar şi în aceste condiţii dificile, statul este asigurat cu grâu, cel puţin până în luna septembrie. „Avem în rezerva de stat de ajuns. Vom mai procura la sfârşitul lunii 10 mii de tone pentru a a suplini rezerva de stat”, a menţionat ministrul. Potrivit lui Vasile Bumacov, pâinea nu ar trebui să se scumpească. Chiar dacă se va întâmpla, majorările vor fi nesemnificative. Dar totul depinde şi de evoluţia preţului la carburanţi, îngrăşăminte, tehnică. Vremea geroasă din această iarnă a afectat nu doar semănăturile, ci şi culturile multianuale, cum ar fi viţa de vie, dar şi sâmburoasele – caisele, piersicii etc. În legătură cu situaţia creată, a fost constituită o comisie care urmează să estimeze pagubele provocate de condiţiile meteorologice. În anul 2011 recolta de grâu a fost de 833 mii tone, dintre care 40% a fost grâu alimentar.
  • vasile bumacov despre situatia culturilor agricole.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.