Sistemul video în Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi perfecţionat

Sistemul video în Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi perfecţionat. Guvernul a alocat din fondul său de rezervă 1, 259 mln lei pentru extinderea, dezvoltarea şi desăvârşirea sistemului de monitorizare video în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi zonelor aferente, transmite Info-Prim Neo. Extinderea şi dezvoltarea sistemului, prin montarea camerelor video cu o rezoluţie înaltă (3Mp) va permite o mai bună identificare garantată a participanţilor la manifestaţii şi transmiterea imaginilor video on-line la MAI, Comisariatul general de Poliţie şi SIS. Dirijarea cu camerele video şi arhivarea informaţiilor se va efectua şi în continuare cu aparatajul gestionat de Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat. Implementarea proiectului va asigura un nivel superior de securitate a cetăţenilor în această locaţie. Actualmente monitorizarea video acestei regiuni se face prin intermediul a 8 camere video. Ancheta evenimentelor din noapte de 7 spre 8 aprilie, când au fost maltrataţi mai mulţi protestatari, unul dintre ei fiind omorât, se bazează în mare parte pe înregistrările video realizate de sistemul aflat în funcţiune. Experţii deplâng calitatea proastă a imaginilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.