Sistemul justiţiei penale în regiunea transnistreană trebuie revizuit, expert ONU

Sistemul justiţiei penale în regiunea transnistreană trebuie revizuit deoarece sentinţele sunt excesiv de dure. De această părere este expertul principal ONU pentru Drepturile Omului în Transnistria, Thomas Hammarberg, care, la mijlocul lunii septembrie, a întreprins cea de-a doua misiune în Republica Moldova în cadrul mandatului său, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al ONU. Expertul menţionează că în regiunea transnistreană, după înaintarea acuzaţiilor penale, achitările au loc foarte rar. Aparent sentinţele îndelungate sunt aplicate chiar şi în cazurile cu impact social scăzut, cum ar fi posedarea unor cantităţi minore de marijuana. „Aceste practici nu afectează doar persoana condamnată, dar şi membrii familiei ei, inclusiv persoanele în etate şi copiii”, notează expertul. Thomas Hammarberg s-a referit şi la o serie probleme legate de condiţiile din penitenciare, menţionând că este necesară o atenţie deosebită cât priveşte problema tuberculozei în închisori. Deţinuţii cu tuberculoză sunt ţinuţi foarte aproape unii de alţii, fapt ce sporeşte riscul ca o persoană deja infectată cu tuberculoză să contracteze o nouă formă, al cărei tratament este mult mai dificil. Expertul susţine că va apela la comunitatea internaţională pentru alocarea resurselor financiare în rezolvarea acestei probleme. Expertul ONU a vizitat şi câteva instituţii pentru persoanele cu dizabilităţi mentale. Thomas Hammarberg susţine că a fost pozitiv impresionat de situaţia materială şi fizică a instituţiilor vizitate. O problemă pe care a depistat-o în regiunea transnistreană este violenţa domestică. „Implementarea deplină a drepturilor omului cere ca victimele violenţei să dispună de protecţie adecvată, inclusiv accesul rapid la un azil în situaţii de urgenţă şi sprijinul din partea serviciilor juridice şi de consiliere. Consider importante discuţiile privind elaborarea unui proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi sper să fie acordată atenţie absenţei azilurilor pentru victimele violenţei domestice”, a remarcat Thomas Hammarberg. În timpul celei de-a doua misiune, Thomas Hammarberg a vizitat penitenciarul N. 1 din satul Glinnoe, două instituţii pentru persoane cu dizabilităţi mentale şi intelectuale, şi o şcoală cu predarea în baza grafiei latine. Concluziile şi recomandările finale expertul le va face după cea de a treia misiune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.