Sistemul financiar-bancar rămâne expus riscurilor de fraudare, experți

Sistemul financiar-bancar din Republica Moldova rămâne în continuare expus unor riscuri sporite de fraudare. Experții independenți semnalează mai multe încercări ale autorităților de a legaliza fondurile sustrase în mod fraudulos. Constatarea este făcută de către Transparency International Moldova și IDIS Viitorul într-un raport privind monitorizarea evoluțiilor din sector în perioada decembrie 2016 – mai 2017.

Joi, 13 iulie, la o conferință de presă la IPN, fostul ministru al finanțelor Veaceslav Negruța, unul dintre autorii raportului, a spus că memorandumul semnat de către Republica Moldova cu Fondul Monetar Internațional, în noiembrie 2016, prevede o serie de recomandări pe care autoritățile moldovenești trebuie să le respecte. Unele termene stabilite sunt însă tărăgănate, iar nerespectarea angajamentelor asumate ar putea pune în dificultate dialogul cu FMI la următoarea întâlnire.

Veaceslav Negruța amintește că autoritățile au avut obligația de a face un audit la fiecare bancă comercială privind transparența acționariatului, respectarea normelor prudențiale de creditare etc. Potrivit expertului, dialogul cu FMI ar putea fi influențat și de nerespectarea angajamentului privind transparența acționariatului în cazul pachetelor de acțiuni care se încearcă a fi înstrăinate: 41% la Victoriabank, 42% la Moldova Agroindbank şi 64% la Moldincombank. „Aceste pachete sunt blocate prin deciziile Băncii Naționale. Cu transparența este o problemă și probabil cea mai mare și posibil să creeze dificultăți mari în dialogul cu FMI”, a subliniat Veaceslav Negruța.

Lilia Carasciuc, președinta Transparency International Moldova, a spus că, deși guvernanții au raportat partenerilor de dezvoltare că și-au îndeplinit angajamentele în domeniul financiar-bancar, societatea civilă constată că realitatea este alta. Aceasta a amintit că a fost blocat, la insistența societății civile și a partenerilor de dezvoltare, proiectul de lege privind legalizarea capitalului și stimularea fiscală, un proiect care prezenta riscul legalizării banilor fraudaţi. Potrivit președintei Transparency, în prezent legalizarea banilor fraudați ar avea loc dacă 40% din valorile imobiliare de stat din portofoliul BNM ar fi procurate de către investitori cu mijloace de origine frauduloase, care ulterior ar putea obținute mijloace financiare de la stat.

„Povara riscă să rămână tot pe umerii societății. Pericolul fraudelor din sistemul bancar se menține, există și pericolul fraudării în sistemul asigurărilor, care este foarte puțin transparent și nu este în vizorul organelor de stat. Sectorul financiar se dezvoltă absolut neproporțional realităților de astăzi. Riscăm să ajungem o ţară care provoacă destabilizare nu doar aici pe loc, dar și în întreaga regiune”, a spus Lilia Carasciuc.

Raportul privind monitorizarea evoluțiilor din sector în perioada decembrie 2016 – mai 2017 a fost realizat de către Transparency International Moldova și IDIS Viitorul în cadrul proiectului „A Case Based Approach to Fighting Grand Corruption”.

  • lilia carasciuc despre sistemul financiar bancar.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.