Sistemul de taxare electronică, supus dezbaterilor publice

Zilnic, în bugetul întreprinderilor municipale de transport public din Chișinău nu ajung zeci de mii de lei din banii pe care pasagerii îi plătesc pentru călătorie. Implementarea sistemului de taxare electronică ar permite să fie acoperit acest gol. Mai mult, s-ar economisi în jur de 40 de milioane de lei anual, bani care se alocă astăzi pentru salariile taxatorilor.

În cadrul unor dezbateri la Primărie asupra proiectului de taxare electronică, șeful-adjunct al Direcției transport public și căi de comunicație, Vitalie Butucel, a spus că pasagerii vor avea un card inteligent și, odată ce vor plăti pentru călătorie, timp de o oră vor putea schimba mai multe unități de transport de același tip, fără să fie taxați suplimentar. Dacă vor schimba troleibuzul pe autobuz, vor mai plăti numai un leu, ajungând la costul biletului de 3 lei. Cardurile vor putea fi reîncărcate prin intermediul diverselor dispozitive, la terminale electronice sau locuri special amenajate pentru aceasta.

Taxatorii vor mai lucra cel mult 12 luni din momentul lansării taxării electronice, pentru a asigura o tranziție mai eficientă. Toate veniturile după implementarea sistemului vor fi colectate direct pe conturile operatorilor, adică  Regia Transport Electric Chișinău și Parcul Urban de Autobuze.

Gheorghe Morgoci, șeful Regiei Transport Electric Chișinău, a remarcat că, încă  din anul 2012, întreprinderea este gata să treacă la acest sistem, dar așteaptă decizia autorităților. „Factorul uman trebuie să fie cât mai repede înlăturat de la sursele băneștii care se acumulează. Pentru asta trebuie doar ca CMC să ia decizia respectivă, să împuternicească o persoană care ar fi responsabilă de proiect și să-l implementăm. Acestea sunt așteptările noastre”, a spus Gheorghe Morgoci.

Directorul Parcului Urban de Atobuze, Iacob Capcelea, consideră proiectul util, pentru că va disciplina agenții economici care oferă servicii de transport, va asigura evidența călătoriilor și evidența surselor financiare acumulate.

Eugen Guțu, reprezentantul unei companii autohtone de prestare a serviciilor-plăți, a venit cu propunerea implementării sistemelor IT în domeniul colectării plăților, inclusiv prin sistemul QR codurilor.

Dacă proiectul va trece de CMC, urmează a fi organizată o licitație internațională care va selecta compania care va dezvolta acest sistem în rețeaua transportului public din Chișinău. Dacă se va merge pe implementarea directă, proiectul ar costa 120 de milioane de lei (conform unui studiu făcut în 2013), bani care, potrivit șefului RTEC, în aproximativ patru ani ar fi recuperați.

O a doua dezbatere publică pe acest subiect va avea loc luni, 9 octombrie.

  • gheorghe morgoci despre avantajele sistemului de taxareelectronica.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.