În anul 2017 este nevoie să se acorde o mai mare atenţie reformei serviciilor de sănătate publică, prin reducerea organelor de control de stat şi crearea Agenţiei sănătăţii publice. Ghenadie Ţurcanu, expert al Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate (PAS), a declarat pentru IPN că în anul care vine este nevoie de a reforma reţeaua de spitale publice.
„Din cauza nerealizării acestei reforme, sursele acumulate pentru sistemul de sănătate sunt cheltuite ineficient. Aproximativ jumătate din bugetul pentru sănătate este cheltuit de spitale. Toate studiile demonstrează că pacienţii nu primesc servicii de calitatea pe care şi-o doresc. De aceeaşi părere sunt şi cadrele medicale, care sunt nevoite să activeze fără echipamentele necesare. Reforma nu prevede reducerea numărului de spitale, ci restructurarea acestora, pentru că reţeaua existentă nu este adaptată la necesităţile populaţiei”, a spus Ghenadie Ţurcanu.
Potrivit expertului, ceea ce avem astăzi este o moștenire sovietică. Spitalele sunt axate mai mult pe tratamentul bolilor acute şi mai puţin pe tratamentul bolilor cronice sau pe reabilitare. Rezultatele reformei reţelei de spitale publice depinde și de dezvoltarea asistenţei medicale primare. „Fără o asistenţă medicală primară dezvoltată nu va avea succes nici reforma spitalelor publice. Când faci reforma, trebuie să ai servicii de asistenţă medicală primară bine dezvoltate, acoperite cu cadre medicale, ca să oferi populaţiei dreptul de a primi aceste servici cât mai aproape de casă, în condiţii de ambulator”, a spus Ghenadie Ţurcanu.
Expertul PAS a menţionat că este necesară şi elaborarea reglementărilor specifice pentru activitatea prestatorilor de servicii. Vorbim despre reglementări care să evite orice risc de corupţie şi plăţi neformale în sistemul de sănătate. Potrivit lui Ghenadie Ţurcanu, despre lupta împotriva corupţiei din sistemul de sănătate se vorbeşte mult, dar practic nu se face nimic pentru că nu se lucrează la nivel procedural, ca instituţiile să presteze servicii conform procedurilor bine stabilite.
Un alt aspect ce trebuie să fie în vizorul autorităţilor în anul ce vine ţine de susţinerea cadrelor din sistemul de sănătate. Este important ca acestea să fie remunerate şi promovate după merite. Reformă iniţiată de majorare a salariilor şi de remunerare conform rezultatelor trebuie dusă până la capăt, spune expertul. Un alt aspect este accesul la medicamente, care este o problemă globală şi nu doar Republica Moldova se confruntă cu lipsa unor medicamente şi cu preţuri mari la cele existente .
Ghenadie Ţurcanu a menționat că Guvernul şi Ministerul Sănătăţii trebuie să implementeze politici de accesibilitate a medicamentelor, pentru că de accesibilitatea medicamentelor în tratamentul ambulatoriu depinde şi reforma spitalelor publice. Atunci când pacienţii nu au acces la medicamente accesibile în condiţii de ambulatoriu, vor opta să meargă spital ca să aibă acces la aceste medicamente. Și pentru că populaţia Republicii Moldova, în conformitate cu indicatorii demografici, îmbătrâneşte, se cer mai multe servicii pentru persoanele în etate.