Sistemul de salarizare din Moldova este neperformant, Expert-Grup

Sistemul de salarizare al Republicii Moldova este neperformant, iar reforma sectorului trebuie grăbită de către autorități. Declarația a fost făcut de către Dumitru Budianschi, director de programe al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, joi 15 iunie, la o conferință de presă la IPN, unde a fost prezentat un studiu în acest sens.

Potrivit lui Dumitru Budianschi, actualul sistem de salarizare din Republica Moldova este complex și confuz. Salarizarea bugetarilor generează inechități sociale și economice și nu asigură instituțiile statului cu personal calificat.

„La noi este așa o practică că oamenii care lucrează în sectorul public trebuie să o facă gratis, cu salarii foarte mici. În sectorul bugetar activează persoane înalt calificate, iar salariile lor sunt la nivelul mediei pe economie”, a menționat Dumitru Budianschi.

Economistul centrului, Tatiana Savva, a spus că actualul sistemul de salarizare este neatractiv, netransparent, unul discriminatoriul faţă de personalul din sectorul real, în primul rând pentru tinerii specialiști. „Acesta nu asigură cerințele de bază ale angajatorilor, dar și ale angajaților din cauza cadrului legal complex. Sunt capacități limitate ale cadrului instituțional de a gestiona sistemul și de a pune sarcini și priorități pentru acesta”, a subliniat Tatiana Savva.

Experții susțin că reforma sistemului de salarizare trebuie să vină cu propuneri de modificări substanțiale, cu o definire clară a principalului actor care poate lua deciziile financiare sistemice. Totodată, se recomandă adaptarea salariilor bugetarilor la realitățile pieței de muncă, atât în termen de cerințe și performanțe, cât și salarizare cu apropierea de salariile sectorului real al economiei.

  • dumitru budianschi despre sistemul de salarizare din moldova.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.