Consumatorii din bulevardul Dacia, 42-52, inclusiv cu fracții, din capitală, vor rămâne marți, 24 august, fără apă la robinet. De asemenea, apa va fi sistată pe străzile Independenței, 54, și Valea Crucii, 2-4, inclusiv cu fracții, transmite IPN.
Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, furnizarea apei va fi întreruptă între orele 09.00 și 23.00. În această perioadă, vor fi efectuate lucrări de reabilitare a rețelelor de apeduct, finanțate din sursele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Băncii Europene de Investiții.
Consumatorii vizați sunt îndemnați să-și asigure rezerva minimă de apă pe perioada sistărilor.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.