Consumatorii din strada Trifan Balta, 12-14 din capitală vor rămâne vineri, 8 aprilie, fără apă la robinet. De asemenea, apa va fi oprită pe strada Ciocârliei, 2-8, inclusiv cu fracții, 29-39 inclusiv cu fracții; dar și pe stradela 2 Ciocârliei, 2-6 inclusiv cu fracții. Sistările sunt planificate între orele 09.00 și 18.00, timp în care SA „Apă-Canal Chișinău” va efectua lucrări de branșare a apeductului din strada Trifan Balta, transmite IPN.
Tot vineri, de la ora 09.00 și până la miezul nopții, furnizarea apei va fi întreruptă pe străzile Podul de Flori, Cosașilor, Albița, Iurie Babei, Igor Ciorbă, Decembriștilor, 38-54, 39-49. La fel, apa va fi sistată pe străzile Simion Murafa, 31-51, 32-56, Ștefan Ciobanu, 32-46, 33-47, Șoseaua Muncești, 223 -267.
Între orele 09.00 și 18.00, furnizorul de apă planifică lucrări de branșare a apeductului nou construit din strada Dimo, 24/1 din orașul Durlești. Ca urmare, apa va fi oprită pe străzile Nicolae Dimo, 1-51, 24-86; Cartușa, 93-103 cu fracții; Alexandr Orlov, Bisericii, Odatiuc, Păunescu, Ștefan Ciobanu, Ion Soltîș, Ion Creangă, Fațarilor, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, Mitropolit Gurie Grosu, Plopilor și stradelele Plopilor.
Consumatorii vizați sunt îndemnați să-și asigure rezerva minimă de apă pe perioada sistărilor. După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.