Pe mai multe adrese din bulevardul Grigore Vieru din capitală vineri, 11 decembrie, va fi deconectată apa, în legătură cu efectuarea lucrărilor planificate de conectare a unor consumatori noi, transmite IPN.
SA „Apă-Canal Chişinău” menţionează într-un comunicat de presă că, începând cu ora 9.00 şi până la ora 17.00, va fi sistată alimentarea cu apă a reţelelor din bulevardul Grigore Vieru, 15–29, inclusiv cu fracţii. Apa din reţele va fi posibil deversată la suprafaţă pe bulevardul Grigore Vieru, 17/1.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Pentru informaţii suplimentare consumatorii se pot adresa la Serviciul dispeceratul central, tel.: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.