Sistări temporare de apă în capitală

Locuitorii mai multor străzi din capitală vor rămâne joi, 3 decembrie, dar şi vineri, 4 decembrie, fără apă la robinet. Potrivit SA „Apă-Canal Chişinău”, sistările sunt efectuate în legătură cu executarea lucrărilor planificate, transmite IPN.

Astfel, pentru branşarea unui apeduct nou construit, joi va fi deconectată apa de la ora 9.00 până la ora 17.00, pe străzile A. Donici, 1-5 şi I. Creangă, 62, inclusiv cu fracţii.

Vineri, în scopul executării lucrărilor planificate de branşare a obiectivului din strada Străşeni, 3, de la ora 9.00 până la ora 20.00, va fi sistată alimentarea cu apă a reţelelor din străzile Petricani, 23/1-33, 224; Străşeni şi Pescăruşilor. Evacuarea apei din reţele va apărea la suprafaţă pe strada Petricani, 35/1.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Pentru informaţii suplimentare consumatorii se pot adresa la Serviciul dispeceratul central tel. 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.