Furnizorul de apă din Chișinău anunță pentru luni, 26 iunie, sistări temporare în orașul Vadul lui Vodă, Parcul Nistrean. Consumatorii vizați sunt îndemnați să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei, transmite IPN.
SA „Apă-Canal Chișinău” menționează că între orele 09.00 și 17.00 vor fi efectuate lucrări de înlăturare a scurgerii la apeductul magistral cu D-150 mm din orașul Vadul lui Vodă, Parcul Nistrean.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.