SIS va prezenta rapoarte de activitate anual sau la cerere
Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) va prezenta anual sau la cerere rapoarte privind activitatea sa. Acest lucru a fost prevăzut în Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate, prin completări votate pe 11 februarie de către Parlament, transmite Info-Prim Neo.
Raportorul proiectului, premierul Vlad Filat, a explicat iniţiativa prin faptul căprevederile de până acum nu determinau în mod clar obligativitatea instituţiei de a-şi legitima activitatea.
În articolul 20 din lege se spunea doar că SIS-ul va prezenta rapoarte în modul stabilit. Prin introducerea sintagmei „anual sau la cerere” se va eficientiza mecanismul de control democratic asupra SIS-ului şi se va asigura mai multă transparenţă în activitatea acestei instituţii, a declarat premierul Vlad Filat.
Proiectul de lege a fost votat în unanimitate de către deputaţi.