SIS va fi obligat să prezinte anual organelor de conducere a statului rapoarte ale activităţii sale

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) va fi obligat să prezinte parlamentului, preşedintelui ţării şi guvernului anual şi, în caz de necesitate, la cerere, rapoarte privind desfăşurarea activităţii sale. Parlamentul a adoptat în prima lectură un proiect în acest sens. Potrivit autorului proiectului, deputatul Vladimir Filat, actuala legislaţie prevede că „Serviciul prezintă în mod stabilit rapoarte”, dar această formulă nu determină în mod clar şi univoc obligativitatea SIS de a-şi legitima activitatea. Stabilirea normei propuse în proiect, va eficientiza mecanismul de control democratic asupra SIS şi va asigura mai multă transparenţă în activitatea acestei instituţii, a spus Filat. Vicepreşedintele Iurie Roşca a mai propus ca pentru a doua lectură, în proiectul de lege să fie stabilită data până la care Serviciul trebuie să prezinte rapoartele, de către cine să fie prezentate şi să fie menţionat că şedinţele la care vor fi prezentate acestea să fie publice. SIS a fost constituit în noiembrie 1999, după reorganizarea Ministerului Securităţii Naţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.