Barajul lacului Ghidighici nu corespunde cerinţelor minime de securitate, mecanismul de reglare a nivelului apei funcţionează parţial, iar procesul de scurgere se află sub pericolul de provocare a scurgerii spontane şi a unei eventuale inundaţii de proporţii cu afectarea parţială a municipiului Chişinău. O atenţionare în acest sens a fost făcută de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al instituţiei se menţionează că SIS a expediat o scrisoare la adresa preşedintelui şi a prim-ministrului interimar prin care informează că lacul de acumulare Ghidighici se află într-o stare deplorabilă, existând un risc pronunţat pentru sistemul ecologic.
În acest context, SIS a solicitat întreprinderea măsurilor urgente de înlăturare a carenţelor depistate la acest obiect strategic.