Sindicatele și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu neplata premiului anual bugetarilor

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și-a exprimat îngrijorarea și nedumerirea referitor la decizia Guvernului de a constrânge salariații – membri de sindicat din sectorul bugetar în dreptul lor de a beneficia de premiul anual, prevăzut de legea din 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. „Prin aprobarea în cadrul ședinței Guvernului de astăzi, 3 decembrie 2021, a avizelor la amendamentele proiectelor Legii bugetului de stat pentru anul 2022 și Legii pentru modificarea unor acte normative (politica bugetar fiscală pentru anul 2022), premiul anual pentru salariații din sectorul bugetar pentru anul 2020 nu va fi achitat”, se arată într-un comunicat de presă al CNSM, informează IPN.

CNSM a atenționat asupra unei inadvertențe: „Concomitent, la propunerea Guvernului, se va menține aplicarea actualei prevederi din art. 211 din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, potrivit căreia premiul anual va fi achitat personalului din unitățile bugetare pentru rezultatele activității în anul de gestiune, deși în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2022, aprobat de Guvern la 19 noiembrie curent și de Parlament în prima lectură, era prevăzută modificarea articolului menționat din lege, prin care personalul din unitățile bugetare poate beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității anului precedent, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv, fapt care permitea acordarea premiului anual și pentru rezultatele anului 2020”.

Mai mult decât atât, la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2022, a fost propusă precizarea articolului 3, litera f) din proiectul legii bugetului de stat pe anul 2022, care ar permite achitarea de către toate unitățile bugetare a premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2021 – în anul 2022, luându-se în considerare și „cazul unei eventuale insuficiențe a mijloacelor financiare în anul 2021”.

Examinând avizele Guvernului la amendamentele celor două legi, CNSM a concluzionat că este vorba despre lipsirea de dreptul de a beneficia de premiul anual nu doar aferent rezultatelor anului 2020, dar și despre incertitudinea achitării premiului anual aferent anului 2021 în anul curent, „fapt care este inadmisibil, mai cu seamă în contextul în care majorarea valorilor de referință este planificată de doar 5,6% – 5,9% în condițiile în care prețurile medii de consum doar în perioada a 10 luni ale anului 2021 au crescut cu 8,29%, urmând să crească până la finele anului, pornind de la majorarea tarifelor la resursele energetice care vor afecta puterea de cumpărare a populației în ansamblu”, se specifică în comunicat.

Urmare a constatărilor făcute, CNSM cere Guvernului și Parlamentului să identifice resursele financiare necesare pentru onorarea angajamentelor referitoare la acordarea premiului anual pentru cei peste 150 de mii de salariații din sectorul bugetar pentru evitarea nemulțumirilor și creșterea tensiunilor în masă în colectivele de muncă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.