Sindicatele îndeamnă la participare activă în tur doi al scrutinului prezidențial

Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova îndemnă membrii de sindicat și toți cetățenii Republicii Moldova să participe activ la al doilea tur al alegerilor prezidențiale și să-și exprime votul ferm pentru viitorul european al Republicii Moldova. „Este crucial pentru fiecare dintre noi să ne implicăm în acest proces democratic fundamental”, se arată în mesajul comitetului CNSM, citat de IPN.

Reprezentanții Comitetului Confederal al CNSM au subliniat că rezultatele referendumului constituțional din 20 octombrie au demonstrat dorința cetățenilor Republicii Moldova pentru parcursul european, pentru asigurarea păcii și prosperității țării și a populației.

„Conștientizăm că integrarea europeană a Republicii Moldova este o provocare pentru întreaga societate, însă este indispensabilă dacă ne dorim un viitor luminos pentru generațiile următoare, într-o societate în care drepturile omului să fie respectate, să fie asigurate locuri de muncă sigure și un trai decent pentru salariați, conform standardelor europene”, a menționat Comitetul Confederal.

Potrivit Comitetului Confederal, mai mult ca niciodată este necesar să depășim divergențele politice și sociale, să ne concentrăm asupra intereselor comune ale țării și să susținem inițiativele care promovează transparența și responsabilitatea, dacă ne dorim un viitor european veritabil pentru țara noastră.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.