Simpatizant PLDM spune că a fost atacat de mascaţi în timp ce păzea afişajul electoral al partidului
Ştefan Roşca, simpatizant al Partidului Liberal Democrat (PLDM), spune că a fost atacat de câteva persoane mascate luni dimineaţa, 13 iulie, în timp ce păzea un panou electoral al formaţiunii, amplasat în sectorul Buiucani al capitalei, transmite Info-Prim Neo.
Acesta a povestit într-o conferinţă de presă că unul dintre mascaţi l-a atacat cu un cuţit, provocându-i o rană adâncă de 6 cm. Ştefan Roşca spune că păzeşte panourile electorale de vandali încă de săptămâna trecută, din proprie iniţiativă. „Doi dintre ei au reuşit să fugă, iar pe al treilea l-am ajuns şi atunci m-a înjunghiat”, a relatat bărbatul.
El a mai spus că a chemat imediat poliţia, dar că oamenii legii nu au reuşit să-i prindă pe făptaşi, tineri între 22 şi 25 de ani, bine făcuţi. „La poliţie mi-au spus să aştept, că o să mă cheme, dar aşa şi nu m-au mai chemat”, a spus simpatizantul PLDM.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a spus că acest incident face parte din multe altele care au loc la întâlnirile membrilor PLDM cu alegătorii, „pentru a intimida participanţii la întrunire”. Potrivit lui, toate indimidările se fac cu scopul de a instaura sentimentul de frică în societate, lucru care deja se simte. Ultimul sondaj spune că 77% dintre cetăţenii RM sunt marcaţi puternic de sentimentul de frică.
„Sunt colaboratori ai Ministerul Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate care filmează toate întrunirile noastre şi se vede că urmăresc orice mişcare. Sunt foarte asemănători cu cei care au participat la vandalizarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei”, a mai spus Vlad Filat, cerându-le acestora „să respecte legea, nu interesele lui Voronin” (Vladimir Voronin, liderul PCRM n.r.).
MAI nu a comentat acest incident şi nici declaraţiile liderului PLDM.