Ambulanța a ajuns la familia din Flocoasa, raionul Cantemir, în șapte minute, însă părinții au refuzat spitalizarea, semnând un act prin care și-au asumat responsabilitatea pentru consecințele care pot surveni. Despre aceasta a anunțat ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Silvia Radu, citată de IPN.
Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă, Silvia Radu a declarat că Ministerul investighează acest caz tragic. Trei copii și-au pierdut viața, preventiv din cauza unei intoxicații cu fosfit de aluminiu, iar doi adulți sunt spitalizați în stare stabilă. Potrivit Silviei Radu, automedicația este periculoasă, iar când este vorba despre copii adulții trebuie să fie și mai responsabili. „Este foarte trist când avem situații atât de grave și sperăm că părinții vor mai conștienți pe viitor și vor apela la ajutorul medical în situații de urgență”, a spus ministra.
Și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că s-a autosesizat pe marginea cazului de intoxicație. Imediat, după parvenirea informației, specialiștii Direcției raionale, în comun cu reprezentanții altor structuri, s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că în gospodărie erau păstrate 7-8 tone ne grâu. La fel, s-a constatat că a fost aplicată o doză sporită de fumigant, măsurile de protecție fiind ignorate.
Două surori, de patru și 11 ani, și verișorul lor, de opt ani, au murit luni, 30 octombrie, la spital. Bunica copiilor și mama celor două fete rămân internate în Secția toxicologie a Spitalului „Sfântă Treime” din Chișinău. Starea celor două femei este stabilă.
Potrivit versiunii preliminare, familia s-a intoxicat după ce a inhalat vapori de insecticid. Totul s-ar fi întâmplat după ce bunelul celor trei copii a prelucrat grâul cu fosfit de aluminiu, o substanță extrem de toxică, iar cerealele au fost aduse în verandă, lângă camera în care dormeau copiii. Duminică seara, a fost chemată ambulanța, dar membrii familiei nu au mers la spital. Au făcut-o doar luni dimineața, când cea mai mică dintre fete intrase deja în stop cardiac și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. La scut timp, a pierdut lupta pentru viață și sora mai mare, de 11 ani. Băiatul de 8 ani a fost transferat de urgență la Chișinău, în stare critică, dar s-a stins în seara aceleiași zile.