Siegfried Mureşan: Sistemul uninominal este un semnal că democraţia nu e consolidată

Europarlamentarul român, Siegfried Mureşan, consideră intenţia guvernării de la Chişinău de a introduce sistemul electoral uninominal drept un semnal de alarmă că în Republica Moldova nu a fost consolidată democraţia, fapt care ar trebui să-i îngrijoreze pe partenerii europeni. Declaraţia a fost făcută prin telefon la emisiunea „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Mureşan a îndemnat politicienii de la Chişinău să nu repete experienţa negativă a României privind sistemul electoral uninominal. „Prin votul uninominal li s-a oferit posibilitatea unor baronaşi cu putere financiară să ajungă în Parlament. Astfel, Parlamentul României a ajuns o adunătură de oameni care au avut suficienţi bani ca apoi să nu facă altceva decât să-i recupereze”.

Prezent la emisiune, Pavel Postică, director de programe în cadrul organizaţiei obşteşti „Promo-Lex”, a declarat că mai întâi trebuie de eliminat lacunele din legislaţia electorală în vigoare, apoi de pus în discuţie schimbarea sistemului electoral.

Ion Guzun, jurist la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, consideră că la moment un proces de schimbare a sistemului electoral ar fi o catastrofă, pentru că ar bulversa şi mai mult alegătorii. ”Este necesar de a înlătura carenţele din sistemul electoral, constatate anterior de către Curtea Constituţională” a spus el.

Pe de altă parte, juristul Vitali Catană susţine că sistemul uninominal va asigura mai multă transparenţă şi corectitudine în procesul electoral. „Pe parcursul timpului am auzit reproşuri în adresa partidelor, că listele electorale nu sunt întocmite transparent, că totul decide liderul de partid, care aduce în Parlament deputaţi docili”, a argumentat Catană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.