Siegfried Mureșan cere pentru Republica Moldova un statut preliminar de aderare europeană

Uniunea Europeană să ofere, în viitorul apropiat, un statut preliminar de aderare europeană pentru Republica Moldova . Acest lucru este solicitat în amendamentele depuse la Proiectul de raport al Parlamentului European privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.  Prin acest statut, asemănător celui pe care îl are Norvegia, Republica Moldova ar deveni membru al pieței unice europene, ca etapă preliminară în procesul de aderare la UE, precizează deputatul european Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, transmite IPN.

Amendamentele sunt semnate de Siegfried Mureșan împreună cu președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul parlamentar „Euronest”, Andrius Kubilius, și cu vicepreședintele Delegației Parlamentului la „Euronest”, Andrzej Halicki. „Există acum, la Chișinău, o majoritate politică proeuropeană care a arătat că vrea și poate să accelereze reformele prevăzute în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, a remarcat Siegfried Mureșan, citat într-un comunicat de presă. De aceea, menționează eurodeputatul, prin acest raport, Parlamentul European trebuie să arate clar că observă aceste eforturi și că este dispus să ajute și mai mult Republica Moldova în dorința de a implementa reformele necesare pentru apropierea de Uniunea Europeană.

Deputatul european solicită o mai mare cooperare între țările membre ale Uniunii Europene și Republica Moldova în investigarea fraudei bancare, astfel încât banii care au dispărut din băncile moldovenești să poată fi recuperați mai repede. De asemenea, se cere ca Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene să adopte, fără întârziere, noua asistență macro-financiară de 150 de milioane de euro propusă de Comisia Europeană pentru Republica Moldova la începutul acestui an. Conform amendamentului depus, Comisia Europeană trebuie să asigure Republicii Moldova suficient sprijin tehnic pentru a putea implementa în mod adecvat reformele necesare acordării ajutorului financiar.


„Dorim, în același timp, să încurajăm și celelalte instituții europene, precum și statele membre să crească sprijinul pentru Republica Moldova și pentru cetățenii săi”, a declarat Siegfried Mureșan după depunerea amendamentelor.

Pentru a fi adoptat, proiectul de raport privind implementarea Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova, cu tot cu amendamentele depuse de deputații europeni, trebuie să fie votat mai întâi în Comisia pentru afaceri externe, apoi în sesiunea plenară a Parlamentului European.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.