Şi UE şi CSI, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova

Avantajele poziţionării Republicii Moldova între Est şi Vest, dar şi importanţa existenţei unei asociaţii care ar proteja şi ar promova interesele comunităţii de afaceri din Moldova au fost principalele teme de discuţie în cadrul business forumului internaţional, organizat cu ocazia lansării oficiale a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM). La evenimentul desfăşurat joi, 7 octombrie, au participat peste 100 de oameni de afaceri, oficiali şi ziarişti din peste 10 ţări, inclusiv din CSI şi Uniunea Europeană, notează Info-Prim Neo cu referire la Serviciul relaţii publice AOAM. „Astăzi statele europene au o rată de creştere economică de 1% şi această situaţie va rămâne pe viitor. Europa are nevoie de state membri cu un nou dinamism, - a declarat în deschiderea forului politicianul şi scriitorul francez Dominique de Villepin, fost ministru de externe, fost prim-ministru al Franţei în perioada 2005-2007. - Dacă Moldova îşi va face temele pe acasă (şi aceste teme sunt: să dezvolte o democraţie veritabilă, să asigure un consens social adevărat, să pună miza pe cultură şi educaţie, să fie un exemplu pentru regiunea estică, să aibă cele mai bune relaţii cu Rusia şi CSI, cu România), o astfel de ţară va fi atractivă pentru Uniunea Europeană. În acest caz Europa ar spune că, cu ajutorul Moldovei, am fi mai mari, am avea capacităţi de influenţă mai mari, chiar dacă aceasta este greu să ne imaginăm. Timpul lucrează în favoarea Moldovei. Încercaţi să profitaţi de orice situaţie, cu Rusia, cu Uniunea Europeană, cu alte state. Profitând de aceasta, vă veţi poziţiona foarte bine”, a sugerat înaltul oaspete francez Potrivit preşedintelui consiliului de administraţie AOAM, Vladimir Plahotniuc, prin amplasarea sa la frontiera estică a Uniunii Europene, poziţionarea la limita vestică a spaţiului ex-sovietic, Republica Moldova este o ţară cu un statut deosebit. „Este un plasament deosebit din punct de vedere geopolitic, dar care, din păcate, nu a fost fructificat până în ziua de astăzi. Poate pe lângă responsabilitatea politicienilor este şi vina noastră, a oamenilor de afaceri, care ar fi trebuit să ne grupăm mai devreme, să încercăm să compensăm la nivel privat ceea ce guvernele noastre nu au reuşit, la nivel diplomatic. Cu acest gând am pornit la fondarea acestei organizaţii şi prezenţa dumneavoastră numeroasă de astăzi confirmă că nu am greşit. În calitate de preşedinte vă asigur că vom fi un partener onest şi constructiv, partener al oricăror proiecte de stat sau private care îşi propun dezvoltarea Moldovei”, a spus Vladimir Plahotniuc. „Apare o nouă misiune şi un nou jucător, şi anume AOAM”, a declarat Andrian Candu, director general AOAM. „În Moldova sunt organizaţii care s-au impus prin notorietate, experienţă, cum sunt Camera Americană de Comerţ, Asociaţia Investitorilor Străini, Camera Franceză Comerţ sau alte organizaţii de acest gen. AOAM nu-şi pune scopul să le ia locul, ar vrea să se alăture tuturor, consolidând oamenii de afaceri în nobile scopuri. Ca şi obiective îşi trasează clar promovarea imaginii ţării în exterior, consolidarea reprezentanţilor oamenilor de afaceri, monitorizarea continuă a acţiunilor statului şi a autorităţilor şi sporirea capacităţii profesionale a administratorilor. Prin ce se deosebeşte AOAM de alte asociaţii? Membrii asociaţiei sunt persoane fizice, manageri de succes sau proprietari de afaceri care ţin să împărtăşească acel succes. Însăşi faptul că mai apare o voce, o pereche de ochi, deja este bine. Sper să avem, în sfârşit, prin eforturi comune şi un succes. Aşa cum ne sugerează moto-ul organizaţiei: Spem Succesus Alit – Succesul Generează Speranţă!”, a spus Adrian Candu. „Într-o economie de piaţă, forţa motrice sunt antreprenorii, de aceea este de datoria oricărui Guvern, de datoria oricărui minister, cu atât mai mult lucrul acesta este valabil pentru responsabilii de politicile de dezvoltare să asculte ceea ce spun oamenii de afaceri. Noi avem nevoie de parteneri de dialog, avem nevoie, într-adevăr, ca din partea societăţii, din partea oamenilor de afaceri să avem o presiune permanentă, în sensul bun al cuvântului. Dar ceea ce-i mai important dumneavoastră aveţi capacitatea şi expertiza de a veni cu soluţii”, a declarat prim-vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei. „Vă felicit pentru iniţiativa de organiza un forum atât de reprezentativ, suntem onoraţi şi foarte bucuroşi să-l avem alături de noi pe Dominique de Villepin şi să beneficiem de practica vastă a acestuia în domeniu de eurointegrare şi cooperare regională. Sunt de părerea că una din direcţiile prioritare pentru o asociaţie a oamenilor de afaceri trebuie să fie sporirea competitivităţii Republicii Moldova la nivel naţional şi regional, a spus Dorin Drăguţan, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei. „Noi reprezentăm 63% din cei care muncesc în România. Salutăm înfiinţarea AOAM şi vă punem la dispoziţie nu sfaturi, nu lecţii, ci toată expertiza pe care o avem ca membru în Business Europa, ceea ce înseamnă organizaţia patronală cea mai importantă din Europa, în Consiliu Economic European şi membru al Consiliului Economic din România”, a menţionat Dan Matei Agathon, secretar general şi purtător de cuvânt al Confederaţiei Patronale din Industria României Potrivit lui Vladimir Kolmogorov, academician al Academiei Internaţionale de Informatizare şi al Academiei Internaţionale de Transport din Federaţia Rusă, scopul principal al asociaţiei trebuie să fie promovarea comunităţii de afaceri a Republicii Moldova în direcţiile în care aceasta va obţine o profitabilitate maximă. „Astăzi s-a vorbit mult despre oportunităţile geografice. Cred că nu este corect să fie pusă întrebarea CSI sau Europa? Cred că răspunsul de care trebuie să se ghideze asociaţia nou-formată este: ŞI - ŞI”, a spus Vladimir Kolmogorov care ste şi vicepreşedinte al Congresului Internaţional al Industriaşilor şi Întreprinzătorilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.