... şi electoratului să judece matur
Uniunea Europeană îndeamnă electoratul moldav să judece matur, să înţeleagă că, indiferent de dezamăgirile lor din trecut, este necesar să se prezinte la alegerile parlamentare din 28 noiembrie şi să voteze astfel, încât legislativul să se structureze cu o coaliţie aptă să îl aleagă pe viitorul preşedinte. Un astfel de îndemn a formulat în cadrul unei conferinţe de presă europarlamentarul Adrian Severin, vicepresedinte al Grupului Socialiştilor si Democraţilor în Parlamentul European, citat de Info-Prim Neo. Sugestia a venit în contextul aprecierii alegerilor care urmează drept neobişnuite ca importanţă: „Este vorba de o alegere între două tipuri de destin: între trecut şi viitor, între stagnare şi dezvoltare, o alegere între o formă de viaţă care este caracterizată printr-un dinamism scăzut cu o opţiune undeva în periferia istoriei europene şi un alt model care se caracterizează prin modernitate europeană”, a precizat Severin.
„Dacă parlamentul care va fi creat prin aceste alegeri va fi un parlament fragmentat, incapabil să creeze o majoritate suficient de solidă, vom asista la continuarea acestei stări de provizorat pe care ţara efectiv nu credem că o poate suporta”, a spus europarlamentarul.
„Deci, mesajul nostru este unul clar: de unitate, de maturitate, pe care, evident, cetăţenii acestei ţări trebuie să îl realizeze. Noi nu putem să votăm în locul lor, nu putem să le spunem pentru cine să voteze, este dreptul lor. Noi vrem să le spunem, să îi ajutăm să vadă miza majoră a acestor alegeri şi să cunoască că pot conta pe solidaritatea UE în ceea ce priveşte perspectiva europeană a ţării”, a afirmat europarlamentarul la finele unei vizite de două zile la Chişinău.