Și a doua tentativă de convocare a ședinței CMC a eșuat

În lipsă de cvorum, Consiliul municipal Chişinău nu a reușit nici vineri, 15 iunie, să dezbată ordinea de zi pregătită pentru ședința din 14 iunie, care a fost, la rândul ei, amânată. Aleșii locali s-au acuzat reciproc de lipsa dorinței de a munci, transmite IPN.

Pentru joi, 14 iunie, a fost convocată prima ședință a CMC de după alegerile locale noi. La ea s-au prezentat practic toți consilierii, dar aceștia nu au căzut de acord privind ordinea de zi suplimentară, de aceea ședința a fost amânată pentru a doua zi.

Vineri discuțiile pe marginea agendei au continuat până când președintele ședinței a constatat lipsă de cvorum şi a anunțat că Biroul permanent al Consiliului urmează să se întrunească luni dimineața. Liderul fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a propus o pauză de câteva ore, după care în sală au revenit doar socialiștii.

Ion Ceban a declarat că putea fi aprobată o ordine de zi dacă ar fi fost „eliminate toate propunerile murdare și corupte ale liberalilor, ale autorităților executive și altor comanditari”. Totodată, Ceban a regretat că nu au putut fi puse în discuție subiecte importante, în opinia sa, cum ar fi întoarcerea cinematografului Gaudeamus în proprietatea orașului sau acordarea unor alocații.

De cealaltă parte, liberalii acuză PSRM de crearea blocajelor în Consiliu. Potrivit liderului fracțiunii PL, Ion Cebanu, este o mare iresponsabilitate din partea socialiștilor ca, după trei luni de vânzoleli, să blochezi din nou activitatea CMC. Acesta a mai spus că observă că „blocajul este politica de bază a unui partid nociv pentru Chișinău, așa cum este cel al socialiștilor”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.