Sheriff Tiraspol a rămas fără antrenor principal

Sheriff Tiraspol a rămas fără antrenor principal. Chiar dacă a avut un sezon excelent, Leonid Kuciuk a decis să nu-şi reînnoiască contractul cu gruparea tiraspoleană, transmite Info-Prim Neo. Motivul par a fi disensiunile iscate între suporterii clubului şi fiul antrenorului, Alexei Kuciuk. Pe de altă parte, presa din Belarus a scris în repetate rânduri că Leonid Kuciuk ar putea prelua echipa naţională din Belarus. „În timpul aflării mele la timona echipei, Sheriff a obţinut succese importante nu numai în Moldova, dar şi în Europa” a declarat specialistul belarus. Conducerea clubului Sheriff nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia. Leonid Kuciuk a preluat echipa tiraspoleană în 2004. El a câştigat cu Sheriff şase titluri de campioană, trei Super Cupe, trei Cupe ale Moldovei, precum şi Cupa Comunităţii CSI, notează Info-Prim Neo.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.