Sheriff este tot mai aproape de un nou titlu în Divizia Națională. Echipa tiraspoleană s-a distanțat la șapte puncte de Milsami, cu patru etape înainte de finalul campionatului, transmite IPN.
Sheriff a învins-o duminică cu 4-0 în deplasare pe Dinamo-Auto. Vitalie Damașcan a reușit o dublă și este golgheterul campionatului, cu 12 goluri, cu șase mai multe ca colegul său din linia de atac, Stefan Mugosa. Balima și Badibanga au reușit și ei să-și treacă numele pe lista marcatorilor.
„Ar fi o greșeală să ne relaxăm acum. Șapte puncte este un avantaj considerabil, dar în sezonul trecut din cauza relaxării am ajuns să disputăm meciul de aur”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Sheriff, Roberto Bordin.
În celelalte meciuri ale etapei a 14-a s-au înregistrat rezultatele: Petrocub - Milsami 1-0, Spicul - Sfîntul Gheorghe 1-1, Zimbru - Speranța 2-1 și Dacia - Zaria 1-1.