Sheriff este noul lider al Diviziei Naționale

Sheriff Tiraspol a urcat pe primul loc în Divizia Națională. Asta după ce campioana în exercițiu a surclasat-o pe Saxan, cu 5-1, transmite IPN.

Croatul Josip Brezovec a reușit o dublă, ajungând să împartă titlul de golgheter al campionatului cu Maxim Feshchuk de la Dacia, cu 7 goluri la activ. Sheriff are cu un punct mai mult decât Milsami, care n-a jucat în etapa a 15-a.

Pe podium se menține Dacia, învingătoare cu 1-0 în fața Academiei. Internaționalul Veaceslav Posmac a marcat singurul gol în minutul 39, din penalty.

Cu același scor a câștigat și Zimbru în fața Speranței. Brazilianul Jean Theodoro a punctat în minutul 18. În ciuda victoriei, Zimbru a rămas pe locul 5, pentru că Zaria a trecut de Dinamo-Auto cu 2-1. Diarra a deschis scorul pentru oaspeți, dar după pauză Igor Țîgârlaș a adus victoria pentru Zaria după golurile marcate în minutele 67 și 77.

În altă partidă a etapei, Petrocub-Hîncești a obținut cea mai categorică victorie din istoria echipei în primul eșalon, 5-0 cu Ungheni. Fundașul Dorin Popovici a înscris două goluri. Grație acestei victorii, Petrocub-Hâncești a urcat pe locul 6, cu un punct peste Speranța.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.