Sheriff are emoţii înaintea meciului cu Tottenham

Sheriff Tiraspol susţine în această seară al treilea meci din grupele Ligii Europa. După două remize, campioana Moldovei se va bate cu una dintre liderele din Premier League, Tottenham Hotspurs, transmite IPN.

"Sigur că avem o oricare frică faţă de Tottenham, dar această precauţie poate să ne ajute", a declarat căpitanul Sheriffului, Miral Samardzic la conferiţa de presă.

Antrenorul tiraspolenilor, Veaceslav Rusnac a completat: "Fiecare echipă are neajunsuri. Dar să nu uităm că Tottenham vine din cel mai tare campionat din lume. Trebuie să jucăm la capacitatea maximă ca să sperăm la un rezultat pozitiv."

Tottenham este lidera grupei, cu 6 puncte, în timp ce Sheriff ocupă locul 2, cu 2 puncte. Ultimele două poziţii sunt ocupate de Anji şi Tromso, cu câte un punct la activ.

Tottenham este prima echipă engleză care a câştigat un trofeu european: Cupa Cupelor Europene, în 1963. De asemenea, formaţia de pe White Hart Lane a câştigat de două ori Cupa UEFA, în 1972 şi 1984.

Trupa londoneză a mai jucat în Moldova, remizând cu Zimbru, scor 0-0, în 1999, dar s-a calificat în faza următoare a Cupei UEFA, graţie victoriei cu 3-0 în meciul tur.

Meciul Sheriff - Tottenham va avea loc în această seară la Tiraspol, de la ora 20:00 şi va fi arbitrat de Liran Liany din Israel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.