Sheriff Tiraspol s-a calificat lejer în sferturile de finală ale Cupei Moldovei la fotbal. Echipa antrenată de Roberto Bordin a dispus cu 13-0 de divizionara secundă, Codru Lozova, trasmite IPN.
Ivancic și Ivanov au marcat câte patru goluri, iar Savic, Bayala, Ricardinho, Rebenja și Gînsari – câte unul.
În celelalte meciuri au fost înregistrate rezultatele: Milsami Orhei – Academia Chișinău 4-0, Spicul Chișcăreni – Petrocub-Hîncești 0-3, Speranța Nisporeni – Saxan Ceadîr-Lunga 0-1, Dinamo-Auto Tiraspol – Sfîntul Gheorghe Suruceni 3-2, Gagauziya-Oguzsport Comrat – Zaria Bălți 1-8.
Pentru astăzi, 26 octombrie, sunt programate partidele Sparta – Dacia Chișinău și Zimbru Chișinău – Anina Anenii Noi.