Sheriff Tiraspol a învins-o joi, 12 decembrie, pe echipa norvegiană Tromso, cu 2-0, în ultimul său meci din actuala ediţie a Ligii Europa. Golurile au fost marcate în prima repriză, de Cadu şi Ismail Isa, transmite IPN.
Sheriff a terminat grupa pe locul al treilea, cu şase puncte la activ. În precedentele două evoluţii, Sheriff a obţinut câte 5 puncte şi, de asemenea, câte o victorie, cu Twente şi Dinamo Kiev.
Tiraspolenii regretă că meciul cu Tromso nu a mai contat pentru calificarea în şaisprezecimile competiţiei. „Ne-am dorit foarte mult să încheiem evoluţia în Liga Europei cu o victorie. Din păcate, egalul din Norvegia ne-a împiedicat să luptăm până-n ultimul meci la calificare”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul Sheriffului, Veaceslav Rusnac.
La rândul său, antrenorul lui Tromso susţine că echipa sa nu a meritat să piardă la Tiraspol. „Golurile încasate de noi sunt un cadou pentru Sheriff de Anul Nou. Cred că un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil”, a spus Steinar Nilsen.
Din grupă s-au calificat Tottenham şi Anji. Cele două echipe s-au întâlnit joi seara la Londra, iar lidera grupei, Tottenham, a câştigat cu 4-1, Soldado reuşind un hat-trick. Pentru Anji, căpitanul naţionalei Moldovei, Alexandru Epureanu a fost integralist.