Sheriff a fost învinsă în Belarus

Sheriff Tiraspol a suferit a treia înfrângere în grupele Ligii Europei şi a ratat ultima mare şansă la calificarea în faza următoarea a competiţiei. Campioana Moldovei a fost învinsă joi, 4 noiembrie, în deplasarea din Belarus, cu BATE Borisov, scor 3-1, transmite Info-Prim Neo. Gazdele au deschis scorul în minutul 15 prin Vitali Radionov. Spre finalul primei reprize, Sheriff a reuşit egalarea după golul înscris de atacantul rus Alexandr Erokhin. Partea a doua a meciului a fost echilibrată, însă până în minutul 55, când s-a accidentat grav portarul tiraspolenilor, Vladislav Stoyanov. Jucătorul bulgar a fost înlocuit cu tânărul Dmitri Stajilă. În minutul 70, BATE marchează al doilea gol prin Alexandr Pavlov. Peste cinci minute, brazilianul Renan Bressan a stabilit scorul final, 3-1, după ce a executat impecabil o lovitură liberă. La conferinţa de presă, antrenorul tiraspolenilor, Andrei Sosniţki a declarat că ruptura în meci s-a produs când s-a accidentat portarul Stoyanov. „După această fază, jocul nostru s-a dezechilibrat, simţindu-se o stare de nervozitate” a spus Sosniţki. De partea cealaltă, Viktor Goncearenko, antrenorul lui BATE, a menţionat: „Am analizat bine adversarul şi am ştiut care sunt punctele slabe”. În celălalt meci al grupei, Dinamo Kiev a învins pe AZ Alkmaar, Olanda, scor 2-0, datorită dublei lui Artiom Milevski. BATE Belarus este liderul grupei cu 10 puncte şi este calificată deja în şaisprezecimile Europa League. Dinamo e pe locul doi, cu 7 puncte, în timp ce AZ Olanda şi Sheriff împart locurile 3-4 cu câte 3 puncte. În următoarele meciuri pe 2 decembrie vor juca: Sheriff – AZ şi BATE Dinamo Kiev.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.