Pompierii vin cu recomandări în ajun de sărbători, atenţionând populaţia să manifeste prudenţă la decorarea pomului de Crăciun şi a locuinţelor pentru a evita incendiile şi eventuale accidentări.
Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, a declarat pentru IPN că se recomandă ca bradul să fie amplasat într-o încăpere separată, răcoroasă. În niciun caz pomul nu trebuie pus pe covor sau pe podeaua de lemn, ci doar pe un suport ignifug, cât mai departe de draperii, sobă, calorifer sau alte obiecte care se încălzesc. La decorarea pomului de Crăciun nu trebuie folosite lumânări, instalaţii de lumini artizanale sau defecte şi alte articole care ar putea genera incendii. Înainte de a fi puse pe brad, instalaţiile de lumini trebuie verificate.
O atenţie sporită trebuie acordată şi produselor de pirotehnie pentru că acestea prezintă un pericol sporit de incendiu, care poate fi evitat dacă se respectă riguros instrucţiunile. Focurile de artificii trebuie procurate doar din magazinele specializate.
Oamenii sunt îndemnaţi să fie prudenţi şi atunci când decid de sărbători să plece de acasă, să se asigure că focul în sobă este stins, iar toate aparatele electrice sunt scoase din priză. Copiii nu trebuie lăsaţi fără supraveghere.