Sezonul estival în taberele cu sejur de zi a luat sfârşit
Sezonul estival în taberele cu sejur de zi din municipiul Chişinău a luat sfârşit. În total, în capitală au fost deschise 56 de tabere de acest gen, în care s-au odihnit 4685 copii, cu circa 400 mai puţini decât în anul 2008, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS), activitatea taberelor cu sejur de zi a fost orientată spre dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale copiilor, aceştia fiind antrenaţi în diverse manifestări utile şi, totodată, plăcute.
„Ne-am străduit să organizăm timpul liber al copiilor astfel, încât să îmbinăm utilul cu plăcutul. Am implicat elevii în elaborarea codului comportamentului în tabără, am cultivat respectul lor faţă de identitatea persoanei, drepturile şi libertăţile omului”, a spus vicedirectorul DGETS, Valentina Cujbă.
S-au desfăşurat diverse concursuri, printre care concursul desenului pe asfalt „Frumos e plaiul meu natal”, concursul recital „Noi despre Patrie”, concursul muzical „Ţara mea Moldova, vatra mea de dor”, concursul la design „Roşu, galben, albastru”. În comun cu preturile din sectoare, a fost organizat concursul cultural-sportiv „Starturi vesele”.
„Cadrele didactice din taberele cu sejur de zi au antrenat copiii în vizionarea spectacolelor teatrelor de păpuşi „Guguţă”, „Izvoraşul”, „Magic”, „Licurici”, şi în numeroase excursii la natură, vizitarea monumentelor de importanţă istorică pentru municipiu şi republică. O conlucrare strânsă s-a stabilit în această vară şi cu bibliotecile municipale „O.Ghibu”, „A.Russo”, „I.Creangă”, spune Valentina Cujbă.
Primăriile Condriţa, Truşeni, Ghidighici, Vatra, Băcioi, Tohatin, Cruzeşti, Codru, Ciorescu nu au reuşit să deschidă tabere cu sejur de zi.
Cheltuielile pentru odihna copiilor în taberele cu sejur de zi au fost acoperite de bugetul municipal, din care au fost alocate circa 2 mln lei. Puţin peste 370 mii lei – a fost contribuţia părinţilor, care au achitat 20% din costul foilor. Gratuit au fost oferite 1318 foi. În urma evidenţei stricte a frecvenţei copiilor DGETS a înregistrat o economie a mijloacelor financiare în sumă de 61 mii