Sezonul ciupercilor aduce pericolul de noi cazuri de intoxicaţie

Odată cu deschiderea sezonului ciupercilor, serviciul Salvării înregistrează noi cazuri de intoxicaţie. Potrivit medicului coordonator al Serviciului Salvării, Anatol Proca, în cursul zilei de marţi, 18 septembrie, medicii au acordat ajutor în 2 cazuri separate de intoxicaţie cu ciuperci proaspete. Este vorba de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, şi de un bărbat, în vârstă de 72 de ani, care s-au intoxicat după ce au mâncat ciuperci culese din pădure. Ambii bărbaţi au fost internaţi la Spitalul „Sfânta Treime” din capitală. De asemenea, o persoană a decedat şi alte trei au suferit leziuni în urma accidentelor de circulaţie. Pasagerul unui microbuz de pe ruta 101 a decedat pe loc în urma tamponării microbuzului cu un autoturism Opel, la intersecţia străzilor Ismail şi Bucureşti din capitală. Un pieton, în vârstă de 22 de ani, s-a ales cu fractura oaselor gambei stângi, după ce a fost lovit de un taxi la intersecţia străzilor Ismail şi Columna. Potrivit medicilor, tânărul se afla în stare de ebrietate alcoolică. La moment, el este internat la Spitalul de Urgenţă. O studentă, în vârstă de 18 ani, a fost internată la Spitalul de Urgenţă cu comoţie cerebrală, după ce a fost tamponată de un autoturism pe viaduct, vizavi de Spitalul nr. 1. Un alt pieton, în vârstă de 23 de ani, s-a ales cu o contuzie a toracelui, după ce a fost lovit de un automobil pe strada Grenoble, colţ cu Costiujeni. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, serviciul Salvării a fost solicitat de către 637 de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.