„Sexul povestit celor mici”, între moralitate şi utilitate

Consilierul prim-ministrului pentru probleme sociale, Victor Lutenco, a declarat că decizia de a retrage din vânzare cartea „Sexul povestit celor mici” va fi supusă unor consultări largi, transmite Info-Prim Neo. La o şedinţă convocată miercuri, 15 decembrie, la Guvern, la care au participat factori de decizie şi reprezentanţi ai societăţii civile, s-a optat pentru examinarea complexă a chestiunii respective în cadrul unor dezbateri publice. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au menţionat că această carte nu este un manual şi nu s-a eliberat aviz pentru aplicarea acesteia în cadrul procesului educaţional în instituţiile subordonate ministerului. Pe 20 octombrie curent, Consiliul de experţi al Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii a decis că această carte poate fi vândută doar persoanelor care au atins vârsta de 18 ani şi doar în ambalaj ce nu permite răsfoirea sau vizionarea producţiei date la stand. Cartea poate fi citită şi arătată copiilor numai de către părinţi. Consilierul prim-ministrului pentru probleme sociale, Victor Lutenco, spune că prim-ministrul Vlad Filat a atenţionat asupra problemei comercializării cărţii „Sexul povestit celor mici” în urma sesizării reprezentanţilor cercurilor bisericeşti. Potrivit directorului general al Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii, Ilie Vancea, cartea a fost editată în 2004 de către Editura „Prut Internaţional”, fiind admisă spre comercializare în librăriile din Republica Moldova. Decizia de retragere a cărţii din vânzare a fost anunţată marţi, 14 decembrie, de premierul Vlad Filat. Membrii Consiliului Naţional al ONG-urilor au calificat decizia ca fiind o imixtiune nejustificată din partea Guvernului în libertatea de exprimare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.