Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă sesizarea deputaților Partidului Socialiștilor prin care aceștia au solicitat controlul constituționalității decretului președintelui prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată prima dată în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, transmite IPN.
Curtea precizează că, în baza decretului contestat, Natalia Gavrilița a solicitat votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și a întregii liste a Guvernului. Pe 11 februarie 2021, legislativul a examinat solicitarea candidatului la funcția de premier și nu a susținut-o. Astfel, prin respingerea solicitării de învestitură a Guvernului, decretul contestat s-a consumat. Așadar, Curtea reține că sesizarea este lipsită de obiect și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Deputații socialiști s-a adresat Curții Constituționale considerând că decretul contravine articolului 76 din Constituție, deoarece, la data solicitării votului de încredere asupra programului de activitate și întregii liste a Guvernului, acesta nu era publicat în Monitorul Oficial, prin urmare, nu era în vigoare. Potrivit lor, publicarea în Monitor a decretului contestat a avut loc post factum, situație care a afectat constituționalitatea acestuia.
De asemenea, autorii sesizării consideră că decretul contestat contravine articolului 98 din Constituție, deoarece atât la desemnarea Nataliei Gavrilița în calitate de candidat pentru funcția de premier, cât și la prezentarea programului de activitate și a întregii liste a Guvernului, președintele Maia Sandu și candidatul nu au urmărit obținerea votului de încredere, ci dizolvarea Parlamentului.