Sesizarea depusă de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate cu privire la posibilitatea de autodizolvare a Parlamentului a fost respinsă de Curtea Constituțională.
Într-un briefing de presă, președinta CC, Domnica Manole, a declarat că autorii sesizării i-au solicitat Curții să explice dacă Parlamentul are posibilitatea de a se autodizolva prin adoptarea unei hotărâri cu o majoritate calificată de două treimi din voturile deputaților.
„Curtea a notat existența unei hotărâri anterioare, care conține un răspuns pentru această sesizare. Este hotărârea Curții nr. 31 din 10 noiembrie 1997, al cărei dispozitiv prevede, între altele, că dizolvarea Parlamentului înainte de expirarea termenului de patru ani este posibilă numai în condițiile prevăzute la articolul 85 din Constituția Republicii Moldova. De fapt, prin această hotărâre, Curtea a pus în aplicare regula potrivit căreia textele clare nu trebuie interpretate”, a menționat Domnica Manole.
Președinta Curții a precizat că articolul 85 din Constituție prevede două cazuri clare de dizolvare a Parlamentului. Și anume, în cazul imposibilității formării Guvernului și în cazul blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni.
„În jurisprudența sa, Curtea a reținut că necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin caracterul incert și neuniform al dispozițiilor constituționale. Curtea a subliniat că nu poate proceda la interpretarea unor articole din Constituție atunci când Constituția conține într-un alt articol răspunsul la problema ridicată într-o sesizare sau când există o hotărâre a sa care epuizează subiectul”, a explicat Domnica Manole.
Potrivit ei, atât articolul 85 din Constituție, cât și hotărârea Curții din noiembrie 1997 conțin soluția pentru cauza respectivă și această soluție nu cunoaște excepții și nu pretinde interpretări.
Curtea Constituțională a subliniat că, potrivit prevederilor, atribuția dizolvării Parlamentului îi revine exclusiv președintelui țării, pe care o poate exercita doar în condițiile și conform procedurilor prevăzute în legea supremă. În consecință, Curtea a decis să declare inadmisibilă sesizarea.