Sesizarea lui Stepaniuc privind PNL a fost respinsă

Curtea Constituţională a respins, joi, sesizarea candidatului independent Victor Stepaniuc, care a contestat constituţionalitatea Partidului Naţional Liberal, transmite Info-Prim Neo. Şeful serviciului de presă al instanţei, Dumitru Ţâra, a declarat pentru Info-Prim Neo că, potrivit Codului jurisdicţiei constituţionale, sesizarea care are ca obiect constituţionalitatea unui partid poate fi semnată de preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Parlamentului, ministrul justiţiei, procurorul general sau prin hotărâre de Guvern. Un deputat nu poate sesiza Curtea în această problemă. Victor Stepaniuc consideră că Partidul Naţional Liberal trebuie declarat neconstituţional şi scos în afara legii pentru că propagă deschis lichidarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Deputatul a invocat în sesizarea sa articolul 41, aliniatul 4, din Constituţie. Potrivit acestuia, „partidele şi alte organizaţii social-politice care prin scopurile ori prin activitatea lor militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale.” Un alt articol invocat, nr. 32, alineatul 3, din Constituţie stipulează că „sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.