Prima sesiune parlamentară ordinară a anului 2017 se încheie pe 31 iulie curent. Biroul Permanent urmează să propună Parlamentului un proiect de hotărâre în acest sens, transmite IPN.
În ședința de miercuri a Biroului Permanent a fost votat proiectul ordinii de zi a ședințelor în plen pentru 13-21 iulie. Deputații vor examina în următoarele săptămâni proiectul legii contabilității, proiectul privind activitatea băncilor, un proiect de modificare a legislației care vizează indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații sociale, rapoartele privind executarea bugetelor asigurărilor sociale de stat pentru 2016 și a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, precum și alte acte legislative.
Săptămâna aceasta Parlamentul se va întruni în ședințe plenare pe 13 și 14 iulie curent, începând cu ora 10.00.